loading

IZVOARELE TRADIŢIONALE ALE STAŢIUNII

Înainte de 1960, când s-a început executarea seriei de foraje care alimentează în prezent staţiunea cu apă termominerala, aceasta era asigurată, cu o singură excepţie, numai prin surse naturale.

În 1927, prof. Gh. Athanasiu aminteşte despre izvoarele Constanţa, Minerva şi Elisabeta dar într-un mod prea vag pentru a mai permite identificarea lor astăzi. Primele date mai detaliate apar în documentele de arhivă abia dupa cel de al 2-lea război mondial când în staţiune erau cunoscute opt surse naturale.

Izvorul 1 (Tămaduirea), localizat în malul drept al cursului canalizat al pârâului Clocota, în dreptul actualului hotelul Thermal, este captat printr-un puţ de beton adânc de 3 m, care deversează printr-o ţeava de preaplin de 2 ½”, amplasat la cca 0.6 m sub nivelul terenului. În 1954 sursa debita 67.5 m3/zi, în 1960 57.6 m3/zi, iar în 1983-1985, debitul a crescut de la 0.5 la 2.5 l/s (43 la 216 m3/zi). Temperatura apei era în 1960 de 31.5°C iar în 1983-1985 varia între 27.4-30°C. Determinarea conţinutului de radon, efectuat în 29 septembrie 1983 a indicat o valoare foarte scăzută respectiv 1.1.  10-10 C/l.

Chimic, conform analizei IMFBRM din 7 septembrie 1983, apa este oligominerala (mineraliz. totala 929.5 mg/l), indicată în cura interna şi externă (anexa 32). Sursa nu este utilizată în balneaţie sau agrment din cauza nivelului negativ de debitate, care nu permite dirijarea gravitatională a apei în rezervoare sau bazine. Deversează direct în pârâul Clocota, fiind utilizată doar sporadic în cura interna de vizitatorii staţiunii.

Izvorul 2 (Ciuperca) se gaseşte în imediata apropiere a izvorului 1, la cca. 5 m, însă în malul stâng al cursului canalizat al Clocotei. Este captat sub nivelul terenului printr-o coloană metalică amplasată într-un beci betonat, acopetit de o copertină de beton. În sept. 1960 deversa 17.28 m3/zi ape cu temperatura de 30°C, însă în prezent captarea este deteriorată, iar apa curge pe sub radier în Clocota, situat la cca. 2 m distantă.

Izvorul 3 (Principal), reprezinta în realitate un foraj săptat în perioada interbelică în faţa poştei vechi, astăzi demolată. Era  amplasat la cca. 2 m de forajul 1 ISPIF, în amonte spre mamelonul de trevertin. Săpta la adâncimea de 65 m şi echipat cu coloană de 6”, forajul debita înainte de război 7 l/s, apa fiind utilizată la alimentarea bazinului mic din ştrand şi la vechile băi de nămol de turba aflate pe teritoriul actualei parcări. În timpul războiului s-a încercat decolmatarea lui, întrucât după 1940 debitul începuse să scadă dar fără rezultat, ca de altfel şi operaţiune de adâncire până la 80 m, întrepinsă în 1950. În prezent forajul este astupat şi neindentificabil în teren. Parametri săi hidrogeologici iniţiali au determinat în 1960 săparea, în imediata vecinătate, a forajului ISPIF 1, care constituie şi în prezent sursa cea mai importantă a staţiuni.

Izvorul 4 (Rozalia), situat în incinta băii cu acelaşi nume, în partea de est în bazinul pentru bărbaţi, construit direct pe sursa, debita până în 1960 5.6 l/s, ape cu temperatură de 32°C. În prezent este dispărut.

Izvorul 5 (Diana), situat la 20 m N-NW de Rozalia, în incinta băii cu acealaşi nume, în colţul din stânga a primului bazin pentru bărbaţi, construit direct pe sursa debita in 1960  3.5 l/s ape cu temperatura de 30°C. În 1984-1985 debita 2.1 l/s la nivelul radierului, apă cu temperetura de 28.5°C, bicarbonată, calcică, magnezică, hiopotonă, cu mineralizare totala de 1595.4 mg/l. Este indicata în cura internă în afecţiunii ale căilor urinare care necesită cură de diureză şi în cură externă în stări preartrozice, reumatism degenerativ, abarticular, în stări algice după reumatism articular acut sau infecţii de focar, afecţiunii ale sistemului nervos periferic, şi sechele musculo-articulare după traumatism.

Apa izvorului Diana, în care se înregistrează barbotări intermitente de gaze, alimentează cele două bazine de bărbaţi, din incinta băilor cu acelaşi nume (actualmente ne functionale).

Bazinele functionează în regim de debitare continuă, iar pereaplinul se scurge în pârâul Clocota cu 0.15 l/s la +1.15 m faţă de radierul bazinului.

Izvorul 6 (Roman), situat în colţul SW-ic al bazinului mic din ştrand, lângă peretele în care apar mulajele suprapuse în travertin ale vechilor jgheaburi romane, este captat în profunzime printr-o lucrare nevizitabilă. Din informaţii de arhivă, captarea constă dintr-un puţ de beton, din care apa deversa până prin anii 60 printr-un preaplin direct în bazinul mic. În prezent apa este dirijată prin canalele îngropate la adâncime de cca. 2m spre un cămin amenajat cu deversor şi instalaţie de pompare, situată în colţul SW-stic al bazinului olimpic pe care îl alimentează prin curgere liberă.

Bazinul rezervor prevăzut cu instalaţia de pompare, a fost conceput în vederea alimentării temporare şi a altor obiective (piscina Diana), în caz de necesitate. Debitul sursei variază între 1.8-2.2 l/s iar temperatura este între 27-28°C. Documentele de arhivă înregistrează în anul 1952 debitul dd 1.3 l/s şi temperatura de 30°C. Analiza chimică efectuată în 1984, indică existenţa unei ape bicarbonate, calcice, hipotone, cu mineralizaţie totală de 1475.3 mg/l, indicată în aceleaşi afecţiuni ca şi izvorul 5 Diana.

Izvorul 7 (denumit 3 în unele lucrări), este situat aproximativ la mijlocul bazinului 3 din ştrand şi a fost captat în 1977 sub radierul bazinului, cu ocazia refacerii acestuia. Captarea consta dintr-un dren colector principal orientat după diagonala bazinului, alcătuit din tuburi de azbociment cu diametrul de 200 mm, perforate, în mase de pietriş. Către colectorul principal converg arborescent drenuri secundare cu diametrul de 100 mm care acoperă aproape toată suprafaţa radierului.

Bazinul 2, amplasat pe traseul faliei Geoagiu este secţionat la mijloc de un rost de tasare sigilat cu plumb. Drenul diagonal, principal este dirijat într-un cămin situat în colţul NE-stic al bazinului şi este prevăzut la capăt cu o vană care permite închiderea totală, situaţie în care apa urcă într-un rezervor cilindric subteran alăturat, de unde poate fi pompată în bazin. Vana fiind însă în permanenţă deschisă (şi blocată probabil prin neutilizare), apa termominerală se scurge direct în reţeaua de canalizare a staţiunii. Debitul sursei nu este măsurabil în aceste condiţii, fiind însă comparabil cu al forajului F1 şi deci evaluat la cca. 15-20 l/s. Temperatura apei este de 27°C. Izvorul 7 constituie o importantă rezervă de apă termominerală a staţiunii, provenind dintr-o sursă naturală care nu este utiliză.

În perimetul băilor mai existau în trecut cel puţin trei izvoare, despre care s-a mai amintit, care au dispărut după săparea primelor foraje:

  • izvorul din colţul terenului de sport, situat în vecinătatea forajului F8 IMFBRM, la baza versantului, a cărui captare se mai păstrează şi azi;
  • izvorul de la poliţie, în dreptul blocului de travertin şi un izvor amenajat într-un bazin în care trăiau peşti roşii, situat aproximativ la jumătatea distanţei dintre forajele F8 şi F10 IMFBRM.

În afara staţiunii, în păduricea din amont de cariera de travertin şi de lacul Nătău, situată într-o dolină în traversa de travertin, mai există un izvor hipotermal (21°C) neamenajat cu un debit de cca. 2 l/s, care alimentează lacul.

 

FORAJELE DE CERCETARE IMFBRM

În scopul clarificării structurii hidrogeologice a zăcământului Geoagiu, structură de o deosebită complexitate şi insuficient cunoscută, precum şi pentru verificarea anomaliilor geotermice puse în evidenţă de studiile geofizice, IMFBRM a executat în perioada 1983-1985 un număr de 6 foraje hidrogeologice de cercetare.

Forajul F 7 , amplasat în partea sudică a ştrandului staţiunii, la cota 349.8, a avut ca obiectiv verificarea traseul faliei C şi a întâlnit până la adâncimea finală de 93 m următoarele stratificări: 0-16 m turbă argiloasă mâloasă; 16.0-22.9 m tuf calcaros gălbui-roşcat cuaternar; 22.9-48.3 m gresie calcaroasă fină, micacee, cenuşiu-deschisă, cu diaclaze de calcit, cretacic superioară; 48.3-93.0 m calcare cristaline dure, slab silicifiate, cu diaclaze de calcit, cenuşiu-albicioase, proterozoic superior-paleozoice. Forajul a fost tubat cu coloană metalică de 12 ¾” până la 9 m şi coloană de 8 5/8” de la suprafaţă până la 36 m. Încercările hidrogeologice efectuate asupra intervalelor netubate 36-51 m şi 36-93 m nu au dat rezultate, sonda nu a deversat liber iar temperatura apei era doar de 26ºC. Analiza chimică a indicat existenţa unei ape oligominerale, fără interes terapeutic. Forajul a fost cimentat.

Forajul F 8, amplasat pe valea Clocota e la cota 353.71 m a avut ca obiectiv verificarea anomaliei secundare puse în evidenţă de cercetările geotermometrice. A avansat până la 160 m, întâlnind următoarea succesiune litologică: 0-16.40 m tuf calcaros cuaternar; 16.40-160.00 m calcare cristaline protozoic superioare-paleozoice, carstificate între adâncimile de 16-25 m, unde s-au inregistrat pierderi de circulatie. Este de presupus că acest interval reprezintă zona de brecifiere de la intersecţia faliei A cu falia Geoagiu, responsabilă de producerea anomaliei geometrice secundare.

Forajul a fost tubat cu o coloană de 12 ¾” până la adâncimea de 17 m, cristalinul fiind lăsat netubat. Probările hidrogeologice efectuate asupra intervalelor 17-33 m, 17-133 m şi 17-160 m, nu au dat rezultate, neobţinându-se deversarea liberă. În final, forajul a fost pompat prin arelift (sorb la 139.40 m, injecţie de aer la 34.20 m) cu debitul de 1.1 l/s pentru denivelarea de 4.70 m (nivelul piezometric 1m), obţinându-se apă cu temperatură de numai 22ºC. Analiza chimică a indicat existenţa unei ape oligominerale, lipsite de interes terapeutic.

În timpul execuţiei forajului, s-a efectuat de către Institutul de geologie şi geofizică o operaţie de termometrie a găurii de sondă până la adâncimea de 120 m, care a indicat un salt de temperatură de peste 1ºC (de la 24.95 la 26.28ºC) între adâncimile de 90-100 m. Pe această bază, la recomanarea IGG, forajul a fost adâncit până la 160 m, dar rezultatele scontate nu au fost obţinute, după cum s-a menţionat, iar sonda cimentată. Forajul F 8 a interceptat falia Geoagiu între adâncimile de 90-100 m, în zona saltului de temperatură, stabilind caracterul ei de falie inversă, dar şi funcţionalitatea ei hidrogeologică şi termică derizorie în acest punct.

Forajul F 9, amplasat în părculeţul din faţa intrării în ştrand, la cota 348.70 m a avut ca obiectiv verificarea anomaliei geotermice principale evidenţiate de studiile geofizice ale IGG. Forajul a avansat până la 400 m, întâlnind următoarea stratificaţie: 0-41 m tuf calcaros gălbui-roşcat, cuaternar; 41-74 m gresie calcaroasă fină, micacee, cenuşiu-deschisă, cu diaclaze de calcit, cretacic-superioară; 74-400 m calcare cristaline dure, slab silicifiate, cu diaclaze de calcit, cenuşii, proterozoic superioare-paleozoice. Forajul a fost tubat cu coloană de 12 ¾” = 0-25 m; 8 5/8” = 0-52 m şi 5 ½” = 0-142 m, după încercarea hidrogeologică a tronsoanelor 52-110 m şi 52-142 m, care nu a deversat liber. Intervalul 142-260 m a debitat artezian 0.1 l/s ape cu temperatură de 30ºC, însoţite de barbotări de gaze libere, a căror analiză a indicat prezenţa azotului (78.6 %), dioxidului de carbon (20.4 %) şi metanului (1.29 %). Adâncirea în continuare a sondei până la 400 m, în ideea interceptări faliei termal-active B, nu a condus la creşterea debitului, datorită înclinări foarte mari a faliei. În mai 1985, cu ocazia cercetărilor seismice, în sondă au fost detonate căteva încărcături de exploziv pe intervalul 52-300 m, care au determinat creşterea debitului la 0.7 l/s până la sfârşitul anului. În contextul general, această variaţie poate fi pusă pe seama pulsaţiei naturale a zăcământului.

Întrucât analiza chimică a apei, o recomandă în cura internă şi externă, sonda a fost echipată cu un cap de expluatare de 5 ½”, prevăzut cu posibilitatea de închidere totală. În iunie 1985, nivelul piezometric al sursei se ridica la 3.2 m. natural.

 

Blog de turism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *