Ce boli se tratează la Geoagiu Băi? Cea mai veche stațiune balneară din România, Geoagiu Băi, a fost dintotdeauna căutată pentru proprietățile terapeutice pe care le au apele și băile sale termale. Răsfăț la piscine cu ape termale: 12 nopți de cazare cu pensiune completă + 4 proceduri de tratament pe zi + consultația medicală inițială prestată de către personal medical cu calificare de specialitate. Preț 2650 lei/persoană.
Unic în staţiunile din România
Băile termale romane de la Geoagiu-Băi se păstrează aproape în aceeaşi formă ca şi în antichitate, prezentându-se ca un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Arheologii au descoperit în cadrul băilor şi statui antice, între care se remarcă acelea cea a lui Esculap şi a Egeei, care arată importanţa acestor băi şi renumele lor de acum mai bine de 2000 de ani. Printre descoperirile interesante din zonă se numără şi un templu dedicat Nymphaelor, dar şi o mulţime de alte artefacte, precum altare, statui, monede şi obiecte din metale preţioase. Majoritatea obiectelor descoperite la Geoagiu se pot admira la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Până prin secolul al XVI-lea nu se găsesc multe consemnări despre situaţia băilor de la Geoagiu. La acel moment, însă, Genovan Andrea Gromo, unul din membrii gărzii principelui Ioan Sigismund Zapolya, pomeneşte despre înfiinţarea în acele locuri, de către soţia lui Sigismund, regina Izabela, a unor “băi plăcute, pe care regele le foloseşte deseori”.
Ce boli se tratează la Geoagiu Băi?
Pe vremea romanilor, Băile Geoagiu erau cunoscute sub denumirea de „Thermae Germisara“ sau „Germisara cum thermis“. Băile termale romane (Germisara) se păstrează aproape în aceeași formă ca și în antichitate, fiind construite în actuala localitate Geoagiu Băi, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Băile au funcționat în două faze (Germisara și ulterior Termele Dodonei). În anul 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap (Aesculap) și Egeea (Hygeea), care stau mărturie vieții intense din acele timpuri.

Stațiunea se află în partea de sud-est a Munților Apuseni, la poalele Munților Metaliferi, între culmile împădurite ale acestora, în apropierea culoarului Mureșului, la confluența râului Geoagiu cu Mureșul. Localitatea se află la o distanță de 20 km de Orăștie și 46 km de Deva.
Ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, slab radioactive (414 MmC), hipotone, mezotermale (29-33°C). Acestea au o mineralizare totală de 1,1 – 1,4 g/l și se utilizează atât în cură externă, cât și în cură internă. Bioclimat sedativ, de curățare și refacere.

Ea a început să revină din ce în ce mai mult în atenția celor care caută tratamente balneare, mai ales ca urmare a recentelor investiții în unităti de cazare moderne, care pun în valoare resursele naturale și istoria stațiunii. Una dintre aceste investiții este renovarea hotelul AIDA Spa & Tratament. În afară de tratamentele de wellness, la hotel AIDA se tratează diverse boli, folosind proceduri terapeutice și apă minerala dintr-un izvor propriu, săpat chiar sub centrul spa și care alimentează baza de sănătate AIDA.
Ce boli se tratează în Geoagiu Băi și în centrul de sănătate AIDA?
- Afectiuni reumatismale degenerative (spondiloza cervicala, dorsala si lombara, artroze, poliartroze);
- Afectiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiartroze, periartrita);
- Afectiuni postraumatice (redori articulare posttraumatice, stari dupa operatii pe articulatii, dupa fracturi, entorse, luxatii);
- Afectiuni neurologice periferice (pareze usoare, sechele dupa polineuropatii);
- Afectiuni ginecologice (tulburari minore de pubertate si menopauza);
- Afectiuni asociate (endocrine, metabolice, de nutritie, dermatologice, boli cardiovasculare, nevroza astenica, boli profesionale);
Ce terapii găsești la Centrul de Sănătate AIDA?
Calităţile curative ale apelor mineral-termale sunt cunoscute încă din perioada Dacică, aceasta dând denumirea localităţii Germisara.
După cucerirea Daciei, romanii amenajează termele, folosind o soluţie inteligentă de exploatare a acestor ape: captarea acestor izvoare prin tuburi de teracotă si dirijarea lor către bazinele așezate in cascada. La începutul secolului XX au fost amenajate primele unităţi balneare moderne.
Hotel AIDA duce mai departe această tradiţie. Partea de Spa este un izvor de vitalitate şi defineşte un nou stil de viaţă. Relaxare, încărcare deplină cu energie şi răsfăţ pentru corp şi suflet.
Compus din piscină, saună, salină, aromaterapie, dar şi o gamă largă de masaje şi împachetări, centrul de Tratament & Spa este dedicat celor pentru care nu doar sănătatea trupului contează, sănătatea sufletului fiind la fel de importantă.
Efectele benefice ale acestor terapii readuc omului contemporan bucuriile şi plăcerile simple, reconectând întreaga fiinţă umană cu mediul natural.
Aparatura de ultimă generaţie și serviciile impecabile al personalului calificat, atent selectat, fac din centrul de tratament AIDA, locul renaşterii trupului tău.
Masajul vă oferă momente privilegiate, este un voiaj inspirat de starea dumneavoastră fizică şi psihică de moment, o veritabilă experiență în descoperirea stării de bine şi relaxarea.
Tratamente disponibile
- Afectiuni reumatismale, degenerative postinflamatorii , abarticulare, post traumatice;
- Afectiuni ginecologice;
- Afectiuni ale sistemului nervos periferic;
- Boli dermatologice;
- Nevroze astenice;
- Boli profesionale;
- Afectiuni ale aparatului renal;
- Afectiuni asociate endocrine, de nutritie, metabolice;
Datorita bogatiei naturale, apa termala, statiunea poate trata afectiuni reumatismale, ale aparatului locomotor, afectiuni ginecologice, dermatologice, sistemul nervos periferic, afectiuni ala aparatului renal. Factori naturali de cura: ape minerale alcaline, usor sulfuroase, bicarbonate, magneziene, mezotermale (29-32 grade C) si mineralizatii de 1-1,5 g/l, namol de turba, feruginos. Climat reconfortant.si aer curat, cu ionizare negativa pronuntata.
Instalații pentru băi calde cu apă minerală în căzi și bazine; instalații de electro și hidroterapie, buvete pentru cură internă cu ape minerale, bazine în aer liber cu solarii pentru aerohelioterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical.
Atracții turistice
Apele mezotermale Geoagiu-Băi, Castrul Roman Germisara,Băile Termale Germisara, parcul orașului, cascada Clocota, Biserica rotondă de la Geoagiu, ridicată la finele veacului al XI-lea.
Excursii în împrejurimi:
Orăștie, cetatea dacică Costești – în Munții Orăștiei, pe versantul stâng al râului Orăștie, la circa 20 km de oraș. Probabil o fostă reședință regală din secolele I î.H. – I d.H., cetatea constă în aliniamente de fortificații succesive, un val de pământ, o incintă de piatră, cu bastioane și două turnuri locuință pe platoul superior.
La sud, Cetatea Blidaru apără împreună cu Cetatea Costești accesul spre capitala regatului dac.
Cetatea este compusă dintr-o incintă trapezoidală, cu turnuri de colț și un turn locuință central, plus o incintă adăugată ulterior. Un rezervor subteran strângea apa unui izvor din apropiere.
Cetatea Sarmisegetuza Regia, capitală a statului dac, are în Incinta Sacră un spectaculos sanctuar rotund, folosit ca și calendar și loc ritualic.
Deva, 45 km, cetatea medievală a Devei, atestată din 1269, este situată pe Dealul Cetății, la 200 metri deasupra orașului, într-o rezervație botanică de 30 de hectare.
Accesul pe Dealul Cetății este facilitat de o telecabină. În apropiere, se află castelul voievodului Gabriel Bethlen, ridicat între anii 1613 și 1621, în stilul Renașterii, dar refăcut în stil baroc. Muzeul civilizației dacice și române are colecții de arheologie preistorică dacică, română sau medievală timpurie, precum și artă plastică și decorativă.
Hunedoara, la 55 km, Castelul din Hunedoara, un somptuos castel în stil gotic, atestat din 1364, este cel mai important ansamblu de arhitectură fortificată medievală din România. Sala Cavalerilor și turnul Ne Boisa au rămas până astăzi nealterate.
Hațeg, la 60 km, Sarmisegetuza Ulpia Traiana, construită în apropiere, devine capitala Daciei după cucerirea romană. Conține o incintă fortificată cu ziduri de piatră, ce adăpostește piața, forul și edificii administrative, alături de un amfiteatru de 5.000 de locuri.
Bisericuța de la Densuș, monument UNESCO, datează din secolul al XIII-lea și este una dintre cele mai vechi biserici de piatră de pe teritoriul României. Este construită cu piatră adusă de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, înglobând în construcție elemente componente ale edificiilor române.